+373 3000 1515
Serviciu suport COMENZI magazin online:
+373 3000 1515
L-D 09:00/20:00
magazin.online@linella.md
Serviciu suport administrație ”Moldretail Group” S.R.L.
+373 (22) 89-09-30
L-V 09:00/18:00
+373 (22) 89-09-27
L-V 09:00/18:00
relatiiclienti@linella.md

0

Coșul meu 0 MDL

0

Regiunea Dvs.: Alegeți regiunea

Cea mai apropiată livrare mîine de la 10:00 până la 14:00

Serviciu suport magazin online:

Simte aroma și savoarea vinului tradițional moldovenesc

Zi de zi, avem grijă să îți oferim vin autohton de calitate, pentru toate gusturile și momentele. Alege un vin #produsacasă cu tradiție din cele mai bune podgorii ale Moldovei.

Vinul este o băutura vie, ce își schimbă gustul și textura, în timp. Pentru a te bucura de aroma sa autentică, trebuie să îi asiguri condițiile optime. Dacă apreciezi și tu vinul #produsacasa la fel de mult ca noi, cu siguranță îți dorești să-l păstrezi în condiții optime, astfel încât aroma să se păstreze intactă sau să capete și mai multă personalitate.

Pentru multele situații în care trebuie să păstrezi în casă vinul îmbuteliat, îți lăsăm 5 aspecte principale de care trebuie să ții cont pentru a depozita vinul în condiții optime:

1. Temperatura optimă de păstrare a vinurilor este între 7 și 18 grade Celsius. Temperaturile sub 3 grade sau mai mari de 21 sunt improprii păstrării vinurilor și trebuie evitate. Nu se recomandă nici introducerea vinului în congelator pentru o răcire rapidă, chiar dacă intenționezi să faci asta pentru doar câteva minute.

Vinul se răcește lent, în frapieră, în amestec de apă cu gheață. Sau chiar în frigider, dar nu în congelator. Nici fluctuațiile mari de temperatură nu sunt benefice pentru vin. Cum să obții însă o temperatură cât de cât constantă?

Dacă locuiești la casă poate că ai un beci sau o pivniță și atunci iată și locul cu temperatură tocmai bună. Dar într-un apartament la bloc? Soluții se pot găsi și aici, sub forma vitrinelor frigorifice speciale, sau reglând temperatura din frigider, astfel încât pe un raft să avem 7 grade.

2. Umiditatea este un alt factor important. Dacă aerul este prea uscat se produce uscarea plutei din care este făcut dopul, ceea ce va duce la pătrunderea aerului de la exterior către interiorul sticlei de vin, fapt total dăunător vinului. De aceea umiditatea recomandată este între 50 și 80%. Într-un beci sau o pivniță umiditatea este ideală, dar și în spațiile în care locuim de obicei. Trebuie să ții cont însă de mediile uscate, care trebuie evitate.

3. Lumina este dăunătoare vinului pentru că produce reacții fotochimice care îl alterează proprietățile. De aceea vinurile se păstrează la întuneric. Nici un vin nu se păstrează la lumină. Poate fi ținut la lumină doar atât cât să fie băut într-o seară de sărbătoare la o cină festivă. Sau la un prânz, după preferințe.

4. Vibrațiile pe care de obicei nici nu le luăm în considerare, sunt dăunătoare vinului. Acesta trebuie păstrat într-un mediu liniștit. Vibrațiile agită particulele foarte mici de impurități, care sunt prezente în orice vin, ceea ce conduce la tulburarea acestuia. Tocmai de aceea în restaurantele cu pretenții, marii „meseriași” care știu cum se servește vinul, au niște mișcări studiate, parcă teatrale, dar care au drept scop tocmai să păstreze „liniștea” vinului din sticlă atunci când o desfac și când ne toarnă în pahare licoarea minunată.

5. Poziția în care păstrăm vinul este deosebit de importantă. Sticlele se păstrează în poziție orizontală, pentru ca vinul să ude pluta din care este făcut dopul. Poziția verticală este total contraindicată. O vom folosi doar pentru timpul scurt în care vom așeza sticlele pe masă, pentru a fi imediat băute. Foarte potrivite sunt rastelurile speciale pentru sticlele de vin, care în plus permit păstrarea fiecărei sticle în locul ei special, pentru a nu interacționa cu celelalte vecine și pentru a nu le perturba atunci când se alege una din rastel.

Toate noutățile
Produsul a fost adăugat cu succes