Card parfumat Aurul DECEBAL

420824

Odorizant card Decebal neutralizeaza mirosurile si parfumeaza aerul din autoturism.
Caracteristici:  
Produs realizat cu ajutorul unei tehnologii recente, prin care se micro-încapsulează parfumul
în moleculele materialului de bază.
Greutate: aproximativ 12g
Ambalat în folie cu barieră de protecţie.
Prevăzut cu panglică pentru fixare.
Cum funcţionează?
După îndepărtarea ambalajului, se fixează unde se doreşte.  Se poate folosi în maşină, acasă, la birou,
chiar şi în buzunarul unei cămăşi, costum sau poşetă!
Prin simpla expunere, ambientul se parfumează rezultând o atmosferă plăcută.
Avantaje:
Tehnologia folosită la producerea acestui odorizant face ca eliberarea parfumului să se facă treptat,
mult mai lent decât în cazul celorlalte odorizante.
Durată de utilizare îndelungată. În funcţie de ambient (temperatură, umiditate), acest odorizant  îşi produce  
efectul până la 60 de zile, poate chiar mai mult.
Intensitatea parfumului este relativ constantă, spre deosebire de alte odorizante unde la început intensitatea parfumului
aproape că deranjeaza, pentru ca ulterior aceasta să scada brusc.
Siguranţă la folosire. Este probabil cel mai sigur odorizant auto. Nu curge, nu pătează, nu este dur in cazul unui contact
accidental cu bordul sau chiar cu parbrizul.

Informații generale
Brand
Decebal
Țară
România
Temperatura de păstrare
10...35°C
Timp de păstrare
3 ani
Suplimentare
Compoziție
Benzyl salicylate; linalyl acetate; d-limonene; Ethyl linalool; 5-Cyclopentadecen-1 one, 3 methyl; hexyl salicylate; Linalool; alpha-Methyl-1,3-benzodioxole -5-propionaldehyde; 1-(1,2,3,4,5,6,7,8-octahydro-2,3,8,8 tetramethyl-2-naphthyl)ethanone: Hexyl
Destinație
pentru auto

Nu au fost găsite recenzii

S-ar putea să vă intereseze

  • Похожие товары
  • Cele mai populare
  • Produse vizualizate recent
 
📍

Selectați regiunea dumneavoastră

Selectarea regiunii ne ajută să afișăm disponibilitatea produselor în zona dumneavoastră

Rep. Moldova