+373 3000 1515
Serviciu suport COMENZI magazin online:
+373 3000 1515
L-D 09:00/20:00
magazin.online@linella.md
Serviciu suport administrație ”Moldretail Group” S.R.L.
+373 (22) 89-09-30
L-V 09:00/18:00
+373 (22) 89-09-27
L-V 09:00/18:00
relatiiclienti@linella.md

0

Coșul meu 0 MDL

0

Regiunea Dvs.: Alegeți regiunea

Cea mai apropiată livrare mîine de la 10:00 până la 14:00

Serviciu suport magazin online:

Top 5 mâncăruri pentru masa de Paști

Sărbătorile de Paști sunt un motiv nu doar de a te revedea cu cei dragi, ci și de a-i desfăta copios cu niște feluri de mâncare atent alese. Dacă ești în pană de idei cu ce să îi alinți, atunci acest material ți se potrivește perfect. Echipa Linella a decis să te inspire cu 5 noi feluri de bucate bune de pus pe masa de sărbătoare. Deci, prindeți topul în rândurile ce urmează.

1. Pârjoale deosebite din carne de pui, cașcaval și verdețuri
Vrei să încerci un fel de carne absolut delicios și sănătos? Atunci această rețetă e perfectă pentru tine. Ai nevoie de:

- Carne de pui tocată (poți lua tocătură gata sau să alegi fileu de pui și să îl toci acasă);
- Cașcaval;
- Pâine albă;
- Condimente;
- Maioneză clasică;
- Verdeață (mărar);
- Usturoi după dorință.

  Tocătura se amestecă cu pâinea preventiv muiată în lapte sau apă caldă, cu cașcavalul dat prin răzătoare, cu maioneza, condimentele și verdeața. Le poți prăji pe ambele fețe în tigaie cu puțin ulei, iar apoi să le coci în cuptor. Se primesc savuroase și delicioase.

2. Salată cu ouă de prepeliță, mezeluri și cașcaval
Poți alege pentru această salată orice mezeluri sau cașcavaluri tari care sunt pe gustul tău. O să ai nevoie de:

- Câteva ouă de prepeliță;
- Mezelurile alese, eventual poți opta pentru șuncă sau parizer;
- Cașcavalul favorit;
- Ceapă;
- Pepeni murați;
- Maioneză.

Se taie tot cubulețe sau fâșii, după dorință, se amestecă cu maioneza și condimente (sare, piper), iar pe deasupra se rade cașcavalul și se pun ouăle de prepeliță. Aranjamentul poate fi circular, ca să semene cu un adevărat cuib, în tematica sărbătorilor.

3. Pulpă de pui  glazurată în suc de portocale și vin
Este o alternativă delicioasă la fripturile grele de pe masa de sărbătoare. Ai nevoie de:

- O pulpă de pui;
- Condimente: boia, sare, piper, cuișoare;
- Suc proaspăt stors de portocale;
- Vin roșu.

Marinează carnea pe minim câteva ore înainte să o coci. Apoi dă-o în cuptor la o temperatură de 180 de grade pe minim 1 oră, verificând cu regularitate. Se poate servi alături de o salată de crudități sau un piure fin de cartof dulce.

4. Coșulețe umplute cu pate fin
Evident, nici aperitivele nu sunt de evitat de pe masa de sărbătoare, respectiv poți să prepari un pate fin din ficat de gâscă sau găină după dorință. Pentru asta ai nevoie:

- Ficat de pasăre;
- Lapte;
- Condimente (sare, piper, frunze de dafin);
- Usturoi;
- Ceapă;
- Morcov;
- Vin roșu.

Prepară ficatul în mod obișnuit, după ce l-ai lăsat câteva ore bune în lapte. Acest procedeu scoate gustul de amar din ficat, iar la preparare iese fraged și suculent. Prăjește ceapa și morcovul, adaugă ficatul, condimentele și usturoiul, iar la jumătatea perioadei de preparare adaugă puțin vin roșu. Gătește la foc mic. Ulterior utilizând un blender de mână sau un robot de bucătărie omogenizează ficatul într-un pate fin. Umple coșulețele și adaugă un fir de ceapă verde sau mărar.

5. O salată de fructe delicioase la desert
Festinul culinar poate fi încheiat cu o salată de fructe savuroase, în loc de renumita farfurie cu fructe clasică. Taie nectarine, pere, mere, pune coacăză sau mure și asezonează tot cu iaurt clasic grecesc și un strop de miere polifloră. O poți servi, la fel, cu înghețată răcoritoare. 

Acum poți să gătești masa pascală mult mai repede, utilizând serviciul de livrare produse alimentare de la Linella. Rapid, eficient și economic avantajos.
Linella - cu noi sărbătorile sunt savuroase!

 

Toate noutățile
Produsul a fost adăugat cu succes